Deci, te-ai combinat cu o tipă, ați ieșit de câteva ori, iar acum…vrei mai mult. Ai vrea să o inviți pe la tine, dar nu știi cum să faci, nu știi ce să-i spui, nu știi cum să-i spui.
Ei bine, stai liniștit, Alexander are și de această dată o soluție pentru tine.
Așadar, cum să chemi o fată pe la tine?
Bineînțeles, circumstanțele în care poți ajunge cu o femeie într-o „locație de sex” sunt foarte diverse.
Eu vă voi da o soluție la cea mai comună situație – după o ieșire în oraș. Dar, mai întâi aveți grijă să îndepliniți următoarele puncte:
1. Sunteți cel puțin la a doua întâlnire și deja v-ați sărutat.
2. Ai unde să o duci. Asta înseamnă să locuiești singur sau să fii singur acasă. Nu cu părinții tăi care să se plimbe pe hol, dintr-o cameră în alta și să vă aducă ceaiul pe care nu l-ați cerut sau cu colegul de cameră care mai e cu încă 3 amici, fiind fiecare la a cincea bere cu muzica la maxim.
De asemenea, ies din discuție mașina, scările de bloc, lifturile, boscheții etc. O să ai timp și pentru astea.
3. Să te asiguri că în locuință este curățenie și cât de cât ordine, nu ciorapi în mijlocul camerei, chiloți care atârnă de lustră sau lenjerie de pat neschimbată de secole (de fapt lenjeria de pat trebuie să fie proaspăt schimbată).
4. Să te asiguri că ai ceva de băut, ceva dulce și hrană care se poate prepara imediat. În caz că i se face foame, să-i poți face imediat un sendviș, nu să te apuci să încălzești oala cu cioarbă, să faci cartofi prăjiți sau să-ți arăți talentele de bucătar; nu e cazul acum.
5. Înainte să pleci de acasă, asigură-te că ai făcut duși, nu ai ciorapii rupți, chiloții dezintegrați și nu te-ai masturbat.
6. Ai prezervative.
7. Ai mașină sau bani de taxi.
8. Asigură-te că întâlnirea e seara, merge bine și pe parcursul acesteia ați avut și câteva discuții generale despre sex.
După ce ai bifat toate cele 8 puncte de mai sus, la finalul întâlnirii, după ce ați cerut nota de plată și ați ieșit din local, ia-o în brațe, sărut-o, mângâi-o pe păr și zi-i:
„Simt că seara n-ar trebui să se încheie aici!”
Va înțelege cu siguranță ce vrei să spui și, dacă e de acord să vină, vei primi un răspuns de genul:
„Și ce propui?” „Și la ce te-ai gândit?” sau „Ce vrei să facem?”
În continuare, poți răspunde cu ceva amuzant de genul:
„Pentru început, să-ți arăt niște poze cu mine jucând fotbal. Și pe urmă… să jucăm fotbal.”
Însă, ai grijă să o spui pe un ton jucăuș. Cam asta este tot ce ai de făcut.
În caz că primești un refuz de prima dată, adică nu te mai întreabă „ce propui?”etc., nu te bloca, nu te descuraja!
Pur si simplu, spune-i pe un ton jucăuș, ce vroiai să faceți la tine:
„A, vroiam doar să-ți arăt niște poze cu mine jucând fotbal. E pierderea ta, n-am ce-ți face!”
Pe urmă, condu-o acasă sau la taxi și gata! Nu e motiv de supărare, se întâmplă și la case mai mari.
Acum, dacă ești mai aventuros, așa ca mine, poate vei vrea să încerci o variantă cu mult mai directă, dar în același timp amuzantă. Este varianta pe care personal o folosesc de multă vreme și care funcționează aproape de fiecare dată.
Iată un dialog pe care l-am avut cu o tipă acum câteva seri:
Înainte să ne ridicăm de la masă și să plecăm, îi zic:
Eu: Acum, propun să mergem pe la mine! (așa încep întotdeauna)
Ea: Și ce să facem la tine? (așa va răspunde în majoritatea cazurilor)
Eu: Cum ce să facem la mine? Ce întrebare e asta? Să facem dragoste!
Ea rămâne puțin surprinsă după care începe să râdă.
Eu rămân serios câteva secunde, după care încep și eu să râd, apoi îi zic:
Eu: Nu te așteptai la asta, așa este?
Ea: Sincer, nu!
Eu: Nu ți se pare penibil când bărbații găsesc tot felul de motive pentru a chema o fată pe la ei? „Hai să vedem un film”, „Hai să gătim”, „Hai să-ți arăt colecția mea”, când de fapt voi știți foarte bine ce au de gând.
Ea: Haha! Așa este, ai dreptate!
Eu: Adevărul este că, eu chiar am luat un film și mi-e lene să-l văd singur. Apropo, e un film de văzut în doi și vreau să-l vedem împreună; și după aceea bineînțeles că dacă insiști, putem face și dragoste!”
A acceptat să vină la mine și nu cred să fi apucat să vedem mai mult de 10 minute din film.
Acum, să fii sigur că dialogul poate varia un pic. De exemplu, după ce îi zic:
„Cum ce să facem la mine? Ce întrebare e asta? Să facem dragoste…”, răspunsul ei poate fi:
„Nu prea cred” sau „Ai vrea tu.” În cazul acesta răspund:
„Nici eu nu cred” sau „Normal că aș vrea, dar nu ți se pare penibil când bărbații…….” deci continui în același mod.
Notă!
Îmi place să folosesc expresia: „să facem dragoste”, tocmai pentru că nu o mai folosește nimeni și pentru că are și o tentă umoristică.
În cazul în care se supără, spune-i ceva de genul:
„Nu mai îmi placi…nu ai deloc simțul umorului.”
Dar, îți garantez că n-o să se supere. De regulă, motivul pentru care poți fi refuzat este fie pentru că nu vrea să-ți faci o idee greșită despre ea, fie observă că ești jenat atunci când îi faci propunerea.
Când chemi o fată pe la tine, trebuie să pară ceva spontan și banal, nu să creadă că plănuiești asta de secole. De aceea, nu contează motivul inițial pentru care o chemi. Indiferent cât de ilogic ți s-ar părea ție, pentru ea e ok.
În general, femeilor le place să se simtă dorite, și ca atare, vei fi mult mai atrăgător dacă recunoști că o dorești decât dacă o dorești, dar nu recunoști.
Foarte important de reținut este ca înainte de a-i propune să vină la tine, să te asiguri că ai creat o minimă conexiune cu ea!
Dacă încă nu există o fată în viața ta, adică nu ai pe cine să chemi pe la tine, am scris ghidul „Abordare fără panicare – Cum să abordezi și să seduci orice femeie”, ghid în care îți explic pas cu pas, cum să pornești conversații cu fete pe care nu le cunoști, cum să creezi conexiune cu o fată, cum să le obții numărul de telefon, o întâlnire și multe altele. Vezi aici detalii complete!
Photo credit: Flickr
Punctul nr.1 nu e universal valabil.Mi sa intamplat de cateva ori sa fiu invitat acasa la ea dupa prima iesire in oras.
Nimic nu este universal valabil.
Felicitari!
Cam multe de facut pentru un amarat de orgasm nu credeti?
Nu, nu credem.
„asigură-te că ai făcut duș” 🙂 Oricum chestiile alea sunt de bun simt. Si oricum din prima nu cred ca trebuie sa incerce cineva extravagante. Desi asta depinde de stituatie. Eu am luat-o cu filmul… doua zile la rand. A functionat foarte bine. Daca te place suficient de mult, femeia nu te va refuza.