Ok, trebuie să recunosc, tocmai am inventat suma din titlu, însă ceea ce-ți voi spune în continuare este cât se poate de real. Mai întâi, vreau să menționez că în acest articol nu am să te învăț cum să agăți.
Despre agatat ți-am dat deja câteva idei în mai multe articole de pe acest blog, în special aici și am dezbătut pe larg subiectul aici.
Voi vorbi astăzi despre cel mai important lucru pe care trebuie să-l știi atunci când mergi să intri în vorbă cu o tipă, și anume: „ce gândești”. Mă refer aici la motivul pentru care mergi să vorbești cu ea. Deci, mare atenție la ceea ce-ți voi spune în continuare:
Niciodată o femeie nu va sta cu un bărbat doar pentru că acesta este singur și vrea să-și facă o prietenă, la fel cum niciun angajator nu va angaja pe cineva doar pentru simplu fapt că acela este șomer și își caută un loc de muncă.
Prietenul meu cel mai bun are jobul de așa natură încât trebuie să recruteze oameni în vederea angajării. De el trebuie să treci ca să poți intra la interviul final – proba de lucru.
Treaba lui nu este doar să se asigure că aplicantul are calificarea și experiența necesare pentru jobul respectiv, dar și că este suficient de motivat pentru acel post. Așa că, la fel ca majoritatea angajatorilor, una din întrebările pe care le adresează candidaților este:
„Ce v-a determinat să aplicați pentru acest post?”
„Ce întrebare absurdă. Pentru că am văzut anunțul în ziar și am nevoie de un loc de muncă”, ar fi probabil răspunsul vostru.
Ei bine, cei care răspund în felul acesta sunt descalificați din start. De ce? Pentru că nu acesta este răspunsul pe care îl așteaptă angajatorul.
Cu toate că la un interviu de angajare nu există răspunsuri corecte sau greșite, răspunsurile unui candidat trebuie să scoată în evidență ce fel de om este. Or cineva lipsit de motivație, care nu știe ce vrea, care face o meserie doar că să ia un salariu va fi un angajat problemă.
Scopul principal al unei firme este să facă profit. Iar cu angajați care trebuie mereu împinși de la spate și care nu-și dau interesul nu poți face profit.
Ce legătură are asta cu seducția?
Ei bine, la început, femeia este ca un fel de angajator. Ea va analiza bărbatul din toate punctele de vedere. În mod constant, își va pune întrebări precum:
„Oare ce mai pune la cale acum?”
„Ce face, încearcă să mă impresioneze?”
„Crede că sunt genul de fată care mi-o pun cu el pe o pizza și un suc?”
„De ce n-are unghiile tăiate?”
În cazul în care îi spui că ești singur se va întreba:
„Oare de ce n-are prietenă?”
„Ce este neînregulă cu el?
„De ce nu stă nicio fată cu el?”
„E violent sau e prea bleg?”
Dacă angajatorul vrea să știe ce fel de om angajează, o femeie vrea să știe ce fel de bărbat bagă în viața ei. Iar bărbații care sunt disperați să aibă o femeie în viața lor nu prea corespund.
Este cazul să-ți mai zic cine obține jobul respectiv? Îți zic totuși. De obicei, cei care obțin postul sunt acei candidați care deja lucrează în altă parte. De ce? Din același motiv pentru care fetele sunt atrase de bărbații care sunt deja într-o relație.
Dacă un candidat este angajatul altei firme, înseamnă că firma respectivă nu-l ține degeaba acolo, ci obține beneficii de pe urma lui.
La fel se întâmplă și în cazul fetelor. O fată se va gândi:
„Dacă aia stă cu el, știe ea de ce.”
În ochii femeilor, un bărbat care este „luat” este mult mai atrăgător decât unul care este singur.
Atunci, ce i-ai putea spune unei fete dacă nu ai prietenă?
În general, nu trebuie să-i spui nimic, dar dacă te întreabă îi poți spune ceva în genul:
„Da, dar de ce mă întrebi? Vrei s-o facem în trei?”
În orice clipă, trebuie să lași impresia că ești dorit de femei în general. Iată două modalități simple prin ca poți face asta:
1. Un bărbat dorit de femei nu va fi niciodată disperat să intre într-o relație. De aceea trebuie să-ți elimini complet gândul: „trebuie să-mi fac o prietenă” sau mai rău: „trebuie să mă însor”.
Atunci când mergi să abordezi o fată sau ieși cu o fată în oraș, nu o faci pentru că ești singur, ci pentru că vrei să o cunoști mai bine pe fata respectivă. Are în ea ceva care te-a fermecat și vrei să afli ce. În felul acesta îi vei transmite și ei această stare.
Ceea ce gândim se portretizează în atitudinea noastră și putem fi citiți precum o carte deschisă. Hai să vă dau cel mai banal exemplu: Atunci când ești supărat, și fără ca să menționezi asta, se găsește mereu cineva care să te întrebe: „Ce-ai mă de stai așa supărat?”
De unde știe acea persoană că ești supărat dacă tu nu ai spus acest lucru? Știe pentru că în acel moment gândul tău este la problemele pe care le ai. Astfel, felul în care gândești te face să te comporți într-un anumit fel.
Deci, dacă intrarea într-o relație nu va mai fi o prioritate pentru tine, atunci vei fi mai relaxat în interacțiunea cu femeile și îți vei tripla șansele de a-ți face o prietenă.
2. Bărbatul dorit de femei este sigur pe el și îndrăzneț, iar faptul că ai abordat-o îi va confirma acest lucru. Automat va intui că îți poți face lejer o prietenă, din moment ce ești lipsit de inhibiții și nu ai nicio problemă în a aborda femei.
Trebuie doar să ai grijă să nu lași impresia că abordezi din necesitate. Abordezi pentru că așa e felul tău de a fi – aceasta trebuie să fie atitudinea ta.
De asemenea, te poți folosi de genul de complimente descrise aici.
Nu uita și că ai la dispoziție un ghid de seducție, pe care dacă îl vei studia și vei aplica tot ce scrie acolo, nu vei mai fi niciodată singur, deoarece agățatul va deveni a doua natură a ta.
Photo credit: Casimaria